1984

Trebuia să ştii să loveşti, să muşti, să nu cazi, să stai pe burtă, să arunci cu pietre, să te caţeri, să te ascunzi, să urli, să fugi, să umbli cu grijă, să nu te temi, să dai cu pumnii şi cu picioarele, să te ţii cu ghearele, să înjuri, să minţi fără să-şi dea seama alţii, să scuipi cât mai departe, să furi, să faci broscuţe cu piatra în baltă, să nu duci cu tine ce ai furat, să nu-ţi fie milă decât de animale, să nu crezi în nimeni şi nimic, să mesteci gumă, să urăşti moşnegii, să înoţi măcar o lungime de bazin la piscină, să foloseşti fosforul şi carbidul de Paşte şi să te fereşti de miliţian, să nu dormi la prânz, să te faci că fumezi, să râzi de cel slab, să înveţi „ş”-ul mai repede ca „r”-ul ca să poţi striga „şase”, să te tunzi cât mai scurt, să cunoşti cărările pe dealul Pietricica, dar să nu te apropii de dealul Cârlomanu, care era al sectanţilor, să porţi încălţări cu talpa cât mai groasă pentru a lovi cât mai rău la ţurloaie, să vorbeşti cât mai mult, să taci cînd crezi că eşti în pericol, să ştii să aprinzi focul, să nu te uiţi în foc ca să nu faci noaptea în pat, să nu umbli pe întuneric decât pe lângă ziduri, să nu fii înalt, să nu fii scund, să nu fii gras şi nici măcar subţire, să o faci pe inocentul când te bagi la coadă în faţă sau când nu ai toţi banii de îngheţată, să nu porţi bani cu tine şi să nu-i ascunzi în şosete, să goneşti pisica neagră ca să nu-ţi taie calea, să nu strigi după mama, cel mult după tata, să nu ţii cheia la gât, să ştii cât bagă la oră maşinile străine, să te fereşti de cel mai puternic, să cunoşti toate scurtăturile spre casă, să nu te iei de străini, să nu ştii, totuşi, prea multe, să nu sari coarda cu fetele, să spui mereu bancuri, să nu te doară, să ştii să faci arcuri, cornete şi prăştii, să ai bunici la ţară, să nu te ţii de mână cu nimeni, să nu te pupi cu gagica, să te apleci primul şi să loveşti ultimul, să te pricepi la fotbal, nicidecum la handbal, să te fereşti de omul roşu, să ai gaşca ta, să fii pe fază când aruncă piatra cel care se teme, să stai mereu cu ochii pe bicicletă, să nu umbli pe afară cu jucăriile noi, să nu ai păpuşi, dar să ai maşinuţe de fier, să fugi după alaiurile morţilor, să ai un frate mai mare şi un verişor în puşcărie, să fii atent cînd nu mai zâmbeşte cel care nu se teme, să nu porţi şosete colorate, să citeşti mult şi să povesteşti tot timpul. Să loveşti, să fugi şi să te ascunzi. Cel mai important, însă, este să nu plângi. Nu, care cumva, să plângi.

Copilăria era o pieliţă subţire pe care o smulgeam furibunzi unii de la alţii. Şi cred că, atunci, nu trecea nici măcar o zi fără ca fiecare dintre noi, lingându-şi rănile, să nu-şi promită că va ajunge cândva mare şi că totul se va schimba.

Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest