Joia cozonacilor

Bunica Varvara locuia la una dintre ultimile case din Mărăței, pe locul cărora tovarășul Ceaușescu dorea să facă blocuri. Între Strada Lămâiței și Strada Anton Naum. O fâșie destinată demolării în anul de grație 1990. Sunt printre puținile case care au mai rămas în Mărăței, pentru simplu fapt că a venit Revoluția.

Proprietatea pe care locuia bunica Varvara, o împărțea cu familia fratelui ei, Cojocaru. Ținea mult la el și se mândrea cu faptul că unchiul nostru, Cojocaru, umbla prin cartier cu bicicleta și făcea tot felul de injecții. Avea o geantă de piele în care își ținea sticluțele și seringile. Toate erau din sticlă.

Proprietatea lor avea vreo 500 de metri pătrați, dar era organizată cu două case și tot felul de anexe și acareturi. O vie din specia Strășinică, o budă în curte, un șopron pentru lemne și o mică grădină de zarzavaturi, de exemplu.

Dar, într-un colț de la vest, în curtea bunicii Varvara și a fratelui ei, Cojocaru, era cuptorul. Singurul loc în care accesul era sub control. Nu avea nimeni voie acolo. În afară de bunica Varvara și fratele ei, Cojocaru. Era singurul loc cu lacăt. Un fel de cameră a împăratului.

Cu câteva zile înainte de Joia Paștelui, bunica Varvara și fratele ei, Cojocaru, meștereau serios în încăperea care ascundea cuptorul. Apoi, după vreo două zile, mirosea a cozonac în tot cartierul Mărăței, între strada Lămâiței și Strada Anton Naum.

Era joi, și noi, copiii, știam că vine Paștele.

Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest