Mai mult ca filosofia

Copil fiind, știam despre tatăl meu că este profesor al unei materii ciudate. Filosofia. Astfel încât l-am întrebat, într-o zi, ce este filosofia? Nu eram foarte interesat de problemă, dar era momentul acela în care copilul își întreabă pentru prima dată părintele în legătură cu meseria sa. Așadar, ce înseamnă acest lucru ciudat, numit filosofie? Cu ce te ocupi tu, la urma urmelor? Și de ce e nevoie de așa ceva? De ce trebuie să existe un corp profesoral al disciplinei filosofie și de ce s-a impus această obligație curriculară, prin care o armată de elevi trebuie să învețe filosofie.

Sunt sigur că întrebarea mea nu a fost atât de elaborată, dar îmi dau seama acum că solicitarea mea era, totuși, interesantă. Cum să expui unui puști cum stă treaba cu filosofia? Cum să pui în mișcare un sens straniu, care să dea o lămurire naivității, dar să și păstreze o oarecare transparență cu privire la ce ar putea fi acest lucru neidentificat, filosofia?

Tatăl meu nu s-a panicat, deși avea motive suficiente, dat fiind faptul că trebuia să răspundă la o întrebare din care putea să iasă învins. Învins fie pentru că reacția sa explicativă putea fi dincolo de puterea mea de înțelegere și învins pentru că putea risca un răspuns aproximativ, care să nu se alinieze la sensul său personal în legătură cu ar putea să fie filosofia. Și alegerea sa pentru a-mi răspunde a trimis spre un mic exercițiu maietuic, în mijlocul căruia făcea apel la o alegorie. Maietuic, mai întâi, pentru că mi-a răspuns printr-o altă întrebare. Și alegoric pentru că întrebarea sa a sunat cam așa: știi care este asemănarea dintre o stea și un porc?

Despre cum se aseamănau anumite lucruri din copilăria mea știam din bancurile de pe scara blocului. Care ar putea fi diferența sau asemănarea dintre tot felul de lucruri care nu prea se aseamănă și nu prea se deosebesc constituia fundamentul unor structuri discursive, pe care erau construite tot felul de bancuri ale copilăriei. „Știi care este diferența dintre un calorifer și un elefant?” și urma poanta care, de obicei, nu era una cuminte. Copiii ca mine au aflat despre asemănări și deosebiri mai ales sub specia acestor exerciții retorice pe care le numim uneori bancuri. Dar, deși aveam acea pricepere, predată social pe scara blocului în legătură cu problema similitudinii, îmi era foarte greu să pricep cum aș putea pune o stea și un porc împreună. Pentru că steaua îmi părea ceva luminos, curat, frumos și de lăudat. Iar porcul, în înțelegerea mea limitată, mi se părea o chestie murdară, de coteț. Măcar depărtarea lor extremă constituia un motiv suficient pentru lipsa oricărei asemănări posibile: steaua e sus, pe cer, porcul e jos, pe pământ. Așteptam poanta de dezlegare și mă pregăteam să râd.

Tatăl meu nu mi-am oferit prea mult timp de gândire. Mai ales că nu aveam la dispoziție nicio posibilitate de înțelegere a unei semantici comune. Și cred că am răspuns aproape automat: nu știu. Chiar nu știam. Bucuros cumva că am dat o bună șansă maieuticii noastre, de vreme ce răspunsul meu a venit și cu o stupefacție greu de stăpânit, tatăl meu mi-a oferit soluția miraculoasă: și steaua și porcul sunt; cu asta se ocupă filosofia.

Nu a fost un răspuns care să mă lămurească prea mult. Dar m-a mirat și m-a stârnit cu o altă întrebare. Deodată, am uitat de preocuparea mea cu privire la ce este filosofia și am fost atras de o preocupare nouă: cum adică amândouă sunt?

Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest