Nu-mi amintesc să mă fi născut

Nu-mi amintesc nimic din acea perioadă dinainte de a învăţa să vorbesc. Oricât mi-aş împinge memoria înspre trecut, în toate amintirile mele sunt o persoană care vorbeşte. Formele memoriei mele sunt sonore şi articulate. Însăşi memoria mea este sonoră şi articulată; ea seamănă mai curând cu radioul decât cu ocheanul.

Astfel senzaţia cea mai apăsătoare cu privire la propria mea persoană este aceea a eternităţii. Nu-mi amintesc să mă fi născut. Sunt etern. Mai mult decât atât, eternitatea mea se desfăşoară în ambele direcţii. Nu-mi amintesc de prima dată şi nu-mi pot închipui ultimul moment.

Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest