Trei săruturi

Stăteam ca barbarii într-un lan de cînepă la Mărgineni şi aşteptam să vină el. Ceauşescu. Praf, transpiraţie şi agitaţie. Nu aveam voie să ne apropiem de lanul frumos aranjat, alcătuit din plante aduse cu o seară înainte din altă parte şi înfipte în pămînt după o geometrie straniu de prefectă. Să dea recolta cât mai bine. Fiecare se întreba în sinea lui pe care dintre noi, copiii, are să pupe părintele neamului şi al partidului. De plictiseală, dezlipeam steguleţele de hârtie şi lingeam lipiciul dulce precum ciocolata. Trebuie să fi fost o chestie universală a copiilor, de vreme ce supervizorii aveau mereu la ei un borcan cu lipici, cu care remediau situaţia. A venit, a salutat, a pupat (n-am fost eu că aveam carii) şi a plecat. Minţindu-mă, m-am convins, cu ciudă, dezamăgire şi disperare, că tot elicopterul mi-a plăcut mai mult.

Joaca de-a doctorul cerea prea multe eforturi. Trebuia să găseşti un loc ferit de ochii vecinilor, trebuia, apoi, să depăşeşti ruşinea şi să câştigi încrederea că şi tu vei arăta ceva, ceva. Aşa că mai simplu era jocul sărutului. Aveam vreo şapte ani, ea mesteca gumă şi, cum am văzut la oamenii mari, am sărutat-o şi i-am furat guma din gură.

Vino, mi-a spus şi am început să tremur. Un amestec de teamă şi bucurie îl încearcă pe cel care se converteşte. Am ieşit din biserică şi am intrat în casa parohială. M-a rugat să mă descalţ. Mesele erau pline de cozonaci, de pe pereţi mă urmăreau sfinţi de hârtie şi răpirea din serai. Un altar improvizat dintr-o măsuţă pentru televizor, becuri ovale imitând lumânările, multe leduri şi nenumărate cutii din plastic în care, altădată, se afla vitamina B. Am îngenunchiat. Dar era un om scund şi mi-a fost cam greu să ajung sub patrafir. Nici nu a început bine, că a sunat telefonul. S-a scuzat şi a răspuns. După ce a dat câteva indicaţii pentru buna desfăşurare a lucrurilor în parohie, am luat-o de la capăt. Între noi s-a înfiripat un dialog în care eu spuneam mereu „da” şi „amin” fără să înţeleg prea multe din ceea ce incanta el. Am pupat tot în stânga şi-n dreapta, a sunat din nou telefonul, a revenit, am pupat, de la capăt în dreapta şi-n stânga, m-a uns cu mir dintr-o cutie pe care scria „spirulină” şi mi-a spus că e gata. Am devenit ortodox. Am ieşit şi aerul mi s-a părut mai albastru. Şi, chiar dacă nu mă credeţi, miroseam a mir şi era una dintre fericiri.

Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest