Codrin Dinu Vasiliu

Cuvinte pe cărți

Acesta ar fi trebuit să fie începutul. Începutul mic sau începutul scurt, după cum îmi plăcea mie atunci să-l povestesc tuturor. 

Primele 3 minute ale textului

Exerciții de neînțelegere

3 February 2025

Critica rațiunii pure este un titlu care sună ciudat, dar și interesant, totodată. Este unul dintre titlurile care au făcut carieră și dau mereu un plus social de valoare celor care susțin că l-au citit pe Kant în această carte. S-a creat o instituție a lecturii în jurul acestei cărți. Nu este singurul caz. Derrida, Hegel sau Heidegger au intrat și ei în aceeași manufactură simbolică. Sunt unele cărți în jurul cărora s-a creat o infrastructură a înțelepciunii, o sectă, o erezie față de normalitatea cunoașterii, o societate privată, înaltă, barocă, cifrată, autoritară, care distribuie onoare și prestigiu sub diferite forme de atașament la cartea pe care o închide între zidurile sale o astfel de citadelă a lecturii.

Lucrurile pe care nu le înțeleg devin locuri în care îmi stabilesc cele mai puternice repere pentru exercițiile mele de cunoaștere. Ceea ce nu știu, ceea ce mă încurcă la socoteală, drumul greșit, calea pierdută, ceea ce mi se ascunde, sau ceea ce mă închide, ceea ce nu pot pricepe, tot ce rămâne de învățat, ceea ce rămâne de înțeles, ceea ce mă uimește și mă zăpăcește. Toate acestea se ridică deodată și în mod definitiv la rangul de piatră unghiulară. Piatră de hotar, bornă. Punct de referință pe un traseu sau pe o hartă a cunoașterilor mele și ale poveștilor despre exercițiile mele de înțelegere. 

Critica rațiunii pure este un titlu care sună ciudat, dar și interesant, totodată. Este unul dintre titlurile care au făcut carieră și dau mereu un plus social de valoare celor care susțin că l-au citit pe Kant în această carte. S-a creat o instituție a lecturii în jurul acestei cărți. Nu este singurul caz. Derrida, Hegel sau Heidegger au intrat și ei în aceeași manufactură simbolică. Sunt unele cărți în jurul cărora s-a creat o infrastructură a înțelepciunii, o sectă, o erezie față de normalitatea cunoașterii, o societate privată, înaltă, barocă, cifrată, autoritară, care distribuie onoare și prestigiu sub diferite forme de atașament la cartea pe care o închide între zidurile sale o astfel de citadelă a lecturii. 

Mai mult decât atât, într-o formă sau alta, cărțile intră într-un mod triumfal în viața noastră publică, dar și privată. Ne atrag atenția, ne fascinează, ne hipnotizează și nu rămân cu noi decât ca o pată permanentă pe retină. 

Nu am scăpat nici eu de această întâmplare ocultă, pe care ți-o furnizează orice experiență de lectură a Criticii rațiunii pure. Carte care, prin ritual, avea să devină Critica și pentru mine. Furnizându-mi povești de limită, despre exercițiul meu de lectură. 

Prima dată am citit din Critică în camera mea de adolescent, sub pătură, în pat cu lanterna. Să  nu vadă mama că nu dorm. Pierdeam timpi importanți să potrivesc lanterna și lingeam creioanele și cariocile cam cum își lingeau pe atunci degetele funcționarii care dădeau pagini după pagini, prin catastifele instituțiilor publice. Un exercițiu care îmi apare acum în tot erotismul pe care nu-l sesizam atunci. 

Cititul cu lanterna sub pătură este o poveste care apare frecvent în memoriile generației mele. Lumina rece, albastră, de 4500K, a lanternei, contrasta cu paginile aproape galbene ale cărții. Aruncat între două spectre, într-un exercițiu speculativ, atât simbolic, dar și material, închideam și deschideam tomul lui Kant, dar nu reușeam să trec de primele pagini ale Esteticii. Peste introducere sărisem, desigur. Prefețele și introducerile erau tiranii discursive, prea autoritare în mintea mea, care nu accepta pe nimeni să-i spună cum trebuie să înțeleagă cuvintele și lucrurile. 

Nu am înțeles niciodată de ce nu am renunțat. De ce m-am ținut cu dinții de un text despre care până și acum cred că nu îl înțeleg prea mult. 

Știu sigur, însă, că am sesizat atunci, pentru prima dată, avantajele unei pragmatici a lecturii. Astfel, am început să vizitez biblioteca județeană și ceream mereu două cărți. Pe una o citeam pe sub masă, și mă introducea în strategiile jocului de Bridge. Ca să câștig tot mai des la partidele de cărți, cu prietenii mei, în localul Tic-Tac. 

Pe cealaltă, mare cât mă puteam eu umfla în pene, o țineam deschisă pe mijlocul mesei, la primele pagini din Estetica transcendentală. Ca să mă vadă domnișoarele care treceau pe lângă mine, încărcate cu cărți de istorie și critică literară.

Notă pe marginea cărții:

Critica rațiunii pure, de Immanuel Kant, în traducere de Nicolae Bagdasar și Elena Moisuc.

Primele 3 minute ale textului

3 February 2025

Critica rațiunii pure este un titlu care sună ciudat, dar și interesant, totodată. Este unul dintre titlurile care au făcut carieră și dau mereu un plus social de valoare celor care susțin că l-au citit pe Kant în această carte. S-a creat o instituție a lecturii în jurul acestei cărți. Nu este singurul caz. Derrida, Hegel sau Heidegger au intrat și ei în aceeași manufactură simbolică. Sunt unele cărți în jurul cărora s-a creat o infrastructură a înțelepciunii, o sectă, o erezie față de normalitatea cunoașterii, o societate privată, înaltă, barocă, cifrată, autoritară, care distribuie onoare și prestigiu sub diferite forme de atașament la cartea pe care o închide între zidurile sale o astfel de citadelă a lecturii.

Primele 3 minute ale textului

28 January 2025

Întoarcerea la cartea care m-a marcat e mereu un gest cu dublă semnificație. Pe de o parte, mă redescopăr în ipostaza primului spectacol al lecturii. Este ca și cum m-aș așeza în tribună și m-aș hrăni din exterioritatea pe care mi-o permit, în baza unui traseu demult încheiat, al înțelegerii. Privesc în carte cu complicitate și zâmbesc de parcă ar fi vorba despre o ispravă comună, doar între noi doi. Pe de altă parte, cartea mi se adresează pe un ton nou. Lectura ei din alte vremuri se așează între instrumentele mele ca un nou cod de lectură. Textul îmi vorbește pe un ton nou, mă surprinde și mă provoacă să redevin un cititor de început. Sunt multe cărți care m-au marcat. Atât de multe încât, uneori, le cobor într-o uitare subconștientă. Cred, câteodată, în ideea textului care devine carne, un fel de suport biologic al noilor experiențe. Cam ca statuia pe care Condillac a gândit-o ca pe un simulator al simțurilor și impresiilor. Astfel, la fel ca statuai lui Condillac, experimentez lumea, rând pe rând, pe baza câte unui simț, prin caleidoscopul câte unei expresii.

Primele 3 minute ale textului

25 January 2025

Într-un fel, resimt aceeași reținere. Sunt texte pe care cu greu le putem așeza într-o formulă definitivă. Oricât de straniu este acest gând, uneori este greu să așezăm textul în cartea sa. Și nu neapărat din motive care țin de sistemele editoriale. Deși, uneori, se încarcă de nostalgie chiar și faptul de a-ți închide gândul care pleacă spre tipar. Să duci până la capăt linia cercului care se închide peste linia textului. A scrie și a evita să pun ultimul punct, a gândi și a nu mă reține de la tot ceea ce apare în plus în gândurile mele. A stabili ulotima pagină, numărul de pagini, cuprinsul. A decide închiderea, a trage linia. Toate acestea sunt gesturile cele mai firești, printre altele. Gesturile care ne vin de cele mai multe ori la îndemână, și prin care convenim cu toții să ne purtăm textele, vorbele, gândurile, închiderile.

Mai mult ca filosofia

21 January 2025

Husserl își începe meditațiile carteziene cu ideea că orice debutant în filosofie cunoaște meditațiile lui Descartes. Și opțiunea sa discursivă poate fi repede trecută în recuzita textului ca atare, ca o simplă oțiune retorică. Husserl subliniază astfel o idee care este atât de importantă și accesibilă, încât este la dispoziția oricărui debutant în filosofie. Dar simpla sa opțiune discursivă acumulează semnificații incidente, care produc efecte colaterale de sens.

Oameni sub locuri

19 January 2025

Într-o formă sau alta, cele mai frumoase versuri pe care le-am ținute minte vreodată sunt versuri ale despărțirii și plecării. Unul dintre ele este în legătură cu ochii balenei despre care Merwin spune că au murit fără să fi văzut unul pe altul vreodată. Celălalt îmi vine mereu cu Vallejo în minte, când îmi povestește cum un om cade de pe schelă, moare și nu mai prânzește. Este ceva definitiv în fiecare dintre aceste două narațiuni. Ceva mai lung și mai tranșant decât dispariția ca atare. De parcă înfrângerea însăși intră într-un scurtcircuit.

Oameni sub locuri

5 January 2025

Și, într-o astfel de perspectivă, viziunile noastre nu mai țin doar de o aliniere și un reglaj cu locurile și spațiile în care ne mișcăm. Vorbele, gândurile, imaginile, cântările încep să ne spună doine și balade cu alte vremuri și alte timpuri. Eoni care vor să ne demonstreze anacronismul, zile și săptămâni stricate, luni care par că nu se află la locul lor, succesiuni temporale care nu-și găsesc destinația, clipe în care orizontul ne orbește de parcă ar fi un clivaj peste măsură de strălucitor.

Muntele Finlanda

16 September 2024

Ca într-o utopie lipsită de orice biopolitică, mă gândesc deodată că lumea întreagă poate fi feliată, îmbucătățită, mărunțită, desfăcută în lucruri mărunte, mărunte. E o imagine care poate speria, dar deocamdată, înainte de a o înțelege pe deplin, este o reprezentare care mă bucură. Cel puțin pentru că, așa cum am învățat dintr-un serial, lucrurile mărunte sunt lucruri cu care pot lucra. Cu lucrurile mărunte ne putem descurca. Se spunea în serialul acela, și nu am altă referință acum, că problemele mari se pot rezolva dacă pot fi împărțite în probleme mai mici.

Muntele Finlanda

15 September 2024

Cărțile de pe avion trebuie să fie scurte. Să aibă portanță. Să încapă într-un buzunar al flanelelor de drum lung și într-unul din buzunarele memoriei. Pe de altă parte, cărțile din avion trebuie să fie mai simple și mai subțiri decât cărțile despre avioane. Cineva trebuie totuși să le citească. Și le citească repede, ca și cum ar frunzări timpurile și plictiseala.

Muntele Finlanda

15 September 2024

Ziua 0,5. Toată această experiență finlandeză nu are cum să nu pornească decât de pe lanțurile experienței interpretative. Lanțurile hermeneutice sunt cele care vor cadra și jalona o călătorie pe care o numesc experiență a nordului doar pentru a-i da o tușă simbolică. Un sens în plus, când exploratoriu, când de-a dreptul alintat și răzgâiat.

Mai mult ca filosofia

13 September 2024

Cuvântul este această formă, această practică și, totodată, această dovadă simplă a faptului că termenul conține, în mod constitutiv, un alt termen. Teremenul este mereu alt termen și cuvântul, dacă nu chiar logocentrismul, vibrează de fiecare dată în această disonanță. Iar filosofia, în practica sa speculativă, sesizează mereu acest anacronism. Această situație nu reprezintă o noutate pentru ea.

Gândind sistemele

12 September 2024

Când omul antichității spune carpe diem, în modurile cele mai diferite și mai serioase, cu privire la propria sa condiție existențială, nu înseamnă nimic altceva decât faptul că se petrece ceva semnificativ în prezentul său. Îndemnul de a ne trăi clipa care trece cu un timp inexorabil trimite la ideea că ne aflăm față în față cu dificultatea de a avea o experiență plenară cu prezentul nostru. În astfel de situații, omul antic anunța faptul că nu are o experiere imediată a prezentului său. Era aruncat într-un prezent mediat de vremurile care l-au încercat sau stăteau să-l încerce.

Gândind sistemele

10 September 2024

Faptul că putem vorbi despre o antropologie optimistă, mă face să cred că putem vorbi și despre ideea de optimism la nivelul filosofiei gândirii sistemelor. Și cred, totodată, că există mai multe dimensiuni și grade ale optimismului gândirii sistemelor. Astfel, pe linia gradațiilor, în ceea ce privește operaționalizarea metalogică, putem vorbi despre optimismul exaltat și exultat, optimismul firesc, normal, de așteptat, optimismul moderat, optimismul reținut și optimismul de gradul zero. Pesimismul nu-și face locul aici pentru că, din punctul meu de vedere, în cazul său este vorba despre ceva mai mult decât simpla lipsă a optimismului sau simpla opoziție față de acesta.

Gândind sistemele

9 September 2024

Îmi place la Derrida mai ales situația alambicată pe care o produc împreună un discurs fără suprafață și o suprafață lipsită de orice semn al vreunui discurs posibil. Pe Derrida nu îl pot întâlni decât în spate, în culisele trimiterilor pe care le produce, în mod sarcastic, suprafața textului său.

Pornesc, astfel, de la întrebarea pe care Derrida o pune la gramofon pe urmele lui Ulise. Pun și eu în joc, într-un alt timp, această chestiune cu privire la acea gândire a sistemelor căreia îi spunem, din când în când, systems thinking: „cum ar putea două cuvinte să se încercuiască sără să se rotească în cerc?”

Mai mult ca filosofia

3 September 2024

Les grands récits se traduce, simplu, prin expresia Marile narațiuni. Marile povestiri. Găsim, de fiecare dată, o dinamică idiomatică specifică translării ideii de narațiune din termenul récit în cel al povestirii. Temps et Récit contribuie în mod substanțial la fixarea conceptuală a acestui termen, de exemplu. Dar, printr-un act de semantizare colaterală, sau poate printr-unul al interpretării și expresiei involuntare, se creează, în acestă simplă traducere, un clivaj interesant. Unul în care conceptul postmodern al Marilor Povestiri poate fi pus mîn discuție și sub alte umbrele speculative decât sub cele clasicizate deja.

Primele 3 minute ale textului

2 September 2024

Mă întorc spre o carte veche și îmi dau seama că trecerea timpului are un efect neașteptat. Cu totul neașteptat. Aș fi crezut că trecerea timpului ar fi trebuit să dea cărții un spațiu cât mai larg de interpretare. Este ceea ce se întâmplă atunci când actul hermeneutic își capătă toate instrumentele tocmai pentru că se îndepărtează. Textul se basculează în sensurile pe care le generează la nivelul interpretărilor. Cartea, în timp, se suprapune pe lectura sa și, cu cât mai lung este timpul, cu atât mai obraznică și nesăbuită pare să-i devină lectura.

Caldarâm

31 August 2024

Expresiei LA VIE CITOYENNE îi stă cel mai bine în limba franceză. Am cel puțin senzația, dăcă nu chiar închipuirea gândului, că limba sistemelor cetățenești este limba franceză. Chiar cu toți tiranii și habotnicii ei.

Primele 3 minute ale textului

10 July 2024

Fundamentarea psihologiei sociale în regiunea faptului de a crede, după cum consideră Serge Moscovici, nu este doar o mașină de fabricat zei, adusă în față și prezentată ca motor și osatură a fenomenului psihosocial. Este vorba aici și despre ideea de eliberare a pulsiunilor prime ale experienței, gândirii și acțiunii.

Dublul Discurs

8 July 2024

Discursul filosofic este un text care își constituie discursul și prin actele sale practice, nu doar prin cele semantice. Vine la suprafață după dispariția lui Michel Foucault și începe să vorbească de pe o poziție în care își multiplică la nesfârșit autoritățile. Iar acest fapt nu este doar un efect cultural. Dimpotrivă, filosofia, ca proiect speculativ își descoperă aici un orizont de perspective mai mult decât provocatoare.

Gândind sistemele

6 July 2024

Pot înțelege identitatea și în sensul unui câmp al tensiunilor dintre acțiunile și cunoașterile care se închid și cele care se deschid. În acest sens, în această înțelegere, pot vorbi, pe de o parte, despre o identitate care mă integrează într-un sistem care se închide. Și pot vorbi, pe de altă parte, despre o identitate care mă exprimă într-un sistem care se deschide. O identitate închisă și una care se deschide.

Mai mult ca filosofia

5 July 2024

Nu este lipsit de o oarecare surpriză faptul că filosofiei i se dă o sarcină. Faptul că filosofia primește o sarcină, faptul că putem identifica un subiect sau obiect care dă filosofiei o sarcină. Și mai ales faptul că o astfel de sarcină și primirea ei devin semnificative pentru filosofia ca atare.

Mai mult ca filosofia

4 July 2024

Lumea nu este altceva decât sistemul meu în orizontul sistemelor. Este acest sens pe care îl dau lumii un bun temei pentru un început al relativismului? Cred că da.

Dacă este să privim liniar, da, cred că există destulă relevanță în această mantră cu privire la începutul unui relativism personal și personalizat.

Proiecte

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. 

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. 

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit, sed do eiusmod tempor incididunt ut labore et dolore magna aliqua. 

Posturi

În amintirea tatălui

Ușa se deschide ușor, fără niciun scâncet. Pentru prima dată nu scârțâie deși știam că tata nu a uns-o cu nimic. Ușa de la sufrageria noastră e din două foi și are multă sticlă. O sticlă plină de ornamente care fac geamurile aproape opace. În cameră se ascund două fotolii, o canapea, un dulap pe care tronează un televizor Electrolux și biblioteca.

Luna trecută i-am așezat cărțile în ordine alfabetică. Doar că mi-a cam luat ceva timp și am lăsat cam mult praf în urmă. Acum mi-era teamă să mai ating vreo carte. Să nu cadă toate de la locul lor și să fiu nevoit să o iau de la capăt.

În stânga, pe cotoarele cărților lui Platon scria Opere. Ce fel de cărți sunt acelea pe care scrie Opere? Trebuie să fie ceva cu piese de teatru. Și într-adevăr: așa era. Până a ajuns tata acasă, am reușit să citesc și eu cap coadă câteva piese de teatru. Acesta era doar începutul și totul i se datorează bibliotecii tatălui meu, Eugen, în acea vară care sufla fierbinte peste orașul Piatra Neamț. 

Proiecte

Mai Mult Ca Filosofia

Imaginarii

Altele

Concept și dezvoltare web: Codrin Dinu Vasiliu