Bibliografie pe tema virtuților

Criton, după cum se ştie, a fost atenian şi, pe lângă faptul că i-a purtat de grijă unui anume Socrate, a scris un dialog sub numele de Nu prin învăţătură devin oamenii buni. Plin de pioşenie este gândul său, dar nu lipsit de o oarecare îngrijorare. 

În contrast cu viaţa lipsită de grijile lumeşti cu care a fost binecuvântat Criton, Simon era cizmar dar, după cum ştim cu toții, nu l-a contrazis cu nimic atunci când, în Dialogurile cizmăreşti, l-a introdus şi pe cel intititulat Despre virtute, că nu poate fi învăţată

Cu nimic mai prejos decât cei doi, şi totuşi în dezacord total cu aceştia, Xenocrate, fiul lui Agathenor din Chalcedon, era cunoscut pentru indolenţă şi seriozitate, dar şi pentru „exhortaţia” Virtutea poate fi învăţată (o carte). Cât şi pentru cealaltă lucrare a sa, Despre virtute (cărţile unu şi doi). Pesemne că înfumurarea-i oferea încrederea în propriile puteri pentru a învăţa virtutea şi a o transmite mai departe. 

Theofrast, originar din Eresos, fiu al lui Melantes, nu i-a urmat tatălui său, care avea un atelier de spălătorie şi călcătorie, şi s-a amestecat în această celebră chestiune atunci când a conceput scrierea Deosebirile dintre virtuţi. Dacă virtutea poate fi învăţată sau nu se poate decide cu ușurință, dat fiind faptul că virtuţile sunt, totuşi, mai multe. 

Şi lucrurile nu se limpezesc prea curând. Pentru că o altă referinţă demnă de luat în consideraţie ne trimite cu gândul la Heracleides, bogatul Heracleides, corpolentul Heracleides, blândul şi gravul Heracleides, fiu al lui Euthyphron, născut la Heraclea în Pont. Al său dialog Despre virtute în general nu poate, în nici un caz, să treacă neamintit în prezentarea de faţă.

În ceea ce-l priveşte pe Diogene, fiul zarafului Hikesios, originar din Sinope, se ştie că, pe lângă binecunoscutele-i tragedii, a scris şi dialoguri între care cel despre Arta eticii. Se vede că argumentele în această dezbatere au început să aibă un oarecare prestigiu şi o oarecare greutate, de vreme ce un aşa de important autor de tragedii se hotărăşte să-şi facă şi el cunoscută părerea printr-o lucrare cu un titlu atât de scurt şi elocvent.

Mult mai succintă în ceea ce priveşte titulatura este însă lucrarea Etica lui Zenon din Cition, fiu al lui Mnaseas, despre care mai ştim că avea gâtul aplecat într-o parte. 

Herillos din Cartagina, care credea că ştiinţa este scopul vieţii noastre, a fost ceva mai rezervat intitulându-şi una dintre cărţi Teme etice

În schimb, pugilistul Cleante, fiu al lui Phanias, născut în Assos, a produs nu mai puţin de două scrieri cu atingere la subiectul de faţă. Astfel, lucrarea Despre virtuţi este completată de nu mai puţin cunoscuta Despre teza că virtutea e identică la bărbat şi la femeie. 

Discipol al lui Cleante, Sphairos din Bospor, a scris şi el Despre sistemul eticii

Mai prolific însă a fost tot un elev de-al lui Cleante, Hrysip, fiul lui Apollonios, despre care nu se ştie dacă era din Soloi ori din Tars, dar se cunoaşte că se antrenase pentru alergări pe distanţe mari. Fără a-şi reduce din timpul dedicat pentru o serie întreagă de lucrări în domeniul virtuţilor. Printre aceste de amintit ar fi Schiţă generală a teoriei etice, către Theoporos (o carte), Teze etice (o carte), Premisele probabile pentru doctrinele etice, către Philomathes (trei cărţi), Definiţii ale omului de bine, către Metrodoros (două cărţi), Definiţii ale viciosului, către Metrodoros (două cărţi), Definiţii ale celor mijlocii, către Metrodoros (două cărţi), Definiţii ale noţiunilor generice în etică, către Metrodoros (şapte cărţi), Despre diferenţa dintre virtuţi, către Diodoros (patru cărţi), Despre faptul că virtuţile sunt calităţi (o carte), Despre virtuţi, către Pollis (două cărţi), Despre binele moral şi plăcere, către Aristocreon (zece cărţi), Dovezi că plăcerea nu-i scopul suprem (patru cărţi), Dovezi că plăcerea nu-i un bine (patru cărţi). 

Democrit din Abdera, după unii fiu al lui Athenocritos, iar, după alţii, fiu al lui Damasippos, concepe şi el o serie de opere etice printre care Pitagora şi Despre bărbăţie sau Despre virtute

Nu mai prejos a fost Protagora, fiu al lui Artemon sau al lui Maiandrios, care s-a născut tot la Abdera. Acesta concepe şi el o lucrare cu titlul Despre virtuţi

Şi dacă am început cu atenienii, putem spune, acum la urmă, că un alt cetăţean al Atenei, Epicur, fiu al lui Neocles şi al Chairestratei, opus printre multe lucruri lui Democrit, a scris şi el o lucrare în domeniu, pe care a intitulat-o Despre dreptate şi celelalte virtuţi. 

În contradicţie cu faima și învăţăturile tuturor acestora, Aristotel „vorbea peltic, avea pulpele slabe, ochii mici şi avea deosebită grijă de îmbrăcăminte, inele şi felul de a-şi tăia părul”. 

Diogenes Laertios, Despre vieţile şi doctrinele filosofilor, Traducere de C.I. Balmuş, Editura Academiei Republicii Populare Române, Bucureşti, 1963, p. 257. 

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest