Doi versanți pot fi puși în discuție atunci când am în vedere relația dintre gândirea speculativă și gândirea strategică. Pe fiecare versant fie gândirea speculativă, fie gândirea strategică alunecă în contextul delimitat de cealaltă dimensiune. În oglindă. Iar această imagine a oglinzii oferă aici chiar sensul circularității în care se înscriu cei doi versanți. 

Pentru o bună poziționare în această chestiune, trebuie să fac mai întâi două observații. 

Astfel, pe de o parte, pe firul existențial din propria sa desfășurare, gândirea speculativă ajunge rar la un program strategic. Rar îi este dat să organizeze sistemele în care apare și rar îi este dată ocazia de a transpune în aceste sisteme acțiuni de organizare și intervenție strategică. Face parte cumva din genetica modurilor de desfășurare a exercițiilor speculative. Gândirea speculativă ajunge rar la declicul practic și junge chiar și mai rar la momentul decizional. Preocupată mai ales de efectul reflexiv, gândirea speculativă ia mai curând forma existențialismelor, decât conturul praxeologiilor. 

În același timp, cumva în oglindă, gândirea strategică ajunge foarte des la momentul autofascinării. Hipnotizată de sarcina sa strategică. Sensul strategic al gândirii strategice poate produce un alt risc al circularității și formalizării. Un act de cunoaștere care este angajat în mod fundamental în organizarea sa strategică poate eșua în chiar succesul său. Semnificația sa devine circulară și închisă, sensul său cade în implozia pe care i-o oferă propria seriozitate strategică. Cred că strategiile eșuează mai ales în succesul lor cibernetic. 

Două circularități, două blocaje în spirală. Sensul desfacerii lor pare să fie oglinda speculativă.