Astfel, nu pot să nu sesizez aici și un dublu discurs, prin care Michel Foucault își vorbește și vorbește cu moartea sa. Cu faptul că nu poate înțelege moartea decât ca pe o dublă dinamică a sensului și a corpului. O dialectică prin care experimentează constituirea sensului și deconstrucția corpului.
În această perspectivă, exercițiul său speculativ se constituie și ca o experiență reflexivă de prim rang. De prim ordin, altfel spus. Faptul de a-și juca și de a-și dejuca sensurile pe suprafața de înscriere a dispariției dă proiectului speculativ unul dintre cele mai profunde sensuri ale sale. Reflexia își propune, în astfel de contexte, dublul ei sens.