Ușa se deschide ușor, fără niciun scâncet. Pentru prima dată nu scârțâie deși știam că tata nu a uns-o cu nimic. Ușa de la sufrageria noastră e din două foi și are multă sticlă. O sticlă plină de ornamente care fac geamurile aproape opace. În cameră se ascund două fotolii, o canapea, un dulap pe care tronează un televizor Electrolux și biblioteca.

Luna trecută i-am așezat cărțile în ordine alfabetică. Doar că mi-a cam luat ceva timp și am lăsat cam mult praf în urmă. Acum mi-era teamă să mai ating vreo carte. Să nu cadă toate de la locul lor și să fiu nevoit să o iau de la capăt.

În stânga, pe cotoarele cărților lui Platon scria Opere. Ce fel de cărți sunt acelea pe care scrie Opere? Trebuie să fie ceva cu piese de teatru. Și într-adevăr: așa era. Până a ajuns tata acasă, am reușit să citesc și eu cap coadă câteva piese de teatru. Acesta era doar începutul și totul i se datorează bibliotecii tatălui meu, Eugen, în acea vară care sufla fierbinte peste orașul Piatra Neamț.