Les grands récits se traduce, simplu, prin expresia Marile narațiuni. Marile povestiri. Găsim, de fiecare dată, o dinamică idiomatică specifică translării ideii de narațiune din termenul récit în cel al povestirii. Temps et Récit contribuie în mod substanțial la fixarea conceptuală a acestui termen, de exemplu. Dar, printr-un act de semantizare colaterală, sau poate printr-unul al interpretării și expresiei involuntare, se creează, în acestă simplă traducere, un clivaj interesant. Unul în care conceptul postmodern al Marilor Povestiri poate fi pus mîn discuție și sub alte umbrele speculative decât sub cele clasicizate deja.
Astfel nu am cum să nu mă încarc hermeneutic și cu semantica recitirii, atunci când am în vedere acest récit. Iar perspectiva se multiplică și mai mult, într-un mod aproape incontrolabil, păstrând, totuși, o relație fractală cu punctul de plecare.
Pe linia acestui exercițiu speculativ, îmi dau seama că Marile Povestiri capătă o înțelegere adăugată, atunci când forțăm sensurile și în zona unor noi sigle conceptuale. Marile Povestiri, Marile Recitări, Marile Narațiuni, Marile Poezii, Marile Scenarii, Marile Reprezentări, Marile Expresii sunt doar câteva dintre noile și vechile cuvinte cheie care delimitează un câmp speculativ extins, atunci când am în vedere Les Grands Récits.
