Lipsa, penuria, pauperitatea își au, de fiecare dată, culorile lor specifice. Când vii, când triste. Când visătoare, când melancolice. Să duci lipsă devine, uneori, o planșă de lucru. O pânză pe care ne așezăm emoțiile, gândurile, patimile, viziunile.
Sărăcia te închide și te obligă să fii altfel. Îmi aduc aminte vremurile în care și noi am fost în clipele acelea în care lumea nu ne dădea tot ce ne doream. Și-mi dau seama că lipsurile dau formă.
Iar lipsurile pot da diferite forme, diferite înfățișări. Lângă ceea ce lipsește dintr-un standard de viață, eu am văzut forma bună a oamenilor și buna așezare a lucrurilor în preajma lor.
Și m-am vrut doar lector al fabulei lor.
