Din loc în loc, soarele mi se duce de pe chip. Jocuri de umbre se oglindesc atunci în figura care ar fi trebuit să le dea viață. Umbre după umbre mi se prelungesc pe chipul care ar fi trebuit să le producă.
Din loc în loc, soarele își oglindește plecarea, săpând în carnea mea, pe chipul cărnii mele, în spatele și pe urmele cărărilor mele.
Din loc în loc, intru peste aceste pământuri, pe sub portocalele lor, în spatele roților și al măgarilor, pe lângă culori, peste covoare și pe sub turbane, braț la braț cu chipurile și palmele care mă vor însoți, găzduindu-mă, de la Muntele Bergamo la Muntele Marrakech.
