Mai ales acum, într-un exercițiu de uitare a Americii, ca un fel de deconstrucție a lui Columb, îmi vine în minte o idee a lui Hillary Clinton. Este vorba despre o opțiune, de fapt, de a pune împreună două idei care ne vorbesc în mod diferit despre soarta lumii noastre. Pentru cititorul limbajelor de lemn, pe care mi-l activez uneori, este vorba despre rezistență și transformare într-o lume în care trebuie să alegem între piloni și materiale de susținere care se pot adapta. Dar, la urma urmei, este vorba despre soarta unei lumi căreia trebuie să-i definim fundamentele.
Și este interesantă asocierea pe care o preferă Hillary Clinton, vorbind despre piloni și dinamism. A asociere care nu e prea ușor de făcut. Mai curând suntem obișnuiți cu opoziția celor două figuri care pot defini infrastructurile în termeni de stabilitate sau adaptabilitate.
Punându-i, însă, împreună, cei doi termeni se potențează reciproc. Într-un joc euristic de care nu scăpăm cu ușurință, începem să ne gândim la piloni dinamici și la ideea unei mobilități care să dea fundații și întemeieri.
Jocul este interesant și îmi folosește mai ales când vreau să caut instrumente strategice, care să răspundă provocărilor complexe, oferindu-mi ideea nu a unui pilon care se prăbușește, ci a unei temelii care fuge după o casă care a luat-o razna.
