Țara Lețcani

Dimineaţa mă trezesc devreme. Departe, cum se spune. Îmi dau soarele din ochi, mă scutur de praf şi de furnici, arunc ciubota după muşte, dau câinii într-o parte, îi înjur şi le imprim câteva şuturi, apoi îi alint şi-i mângâi pe spate, pun de cafea, mătur, mă feresc de ultimii purici care sar după mine, îmi aprind o ţigară şi încep o nouă zi în ţara Leţcani.

Dimineaţa mă prinde şi ea din urmă în jurul orei şapte pentru că în Leţcani nu se face de ziuă decât când se deschide la cârciumă. Dar trebuie să mă grăbesc pentru că, în jur de ora zece, când lumina se limpezeşte considerabil, trebuie să ne apucăm cu toţii de treabă. Sau să muncim.

Când nu-i luni, marţi, miercuri, sărbătoare, joi, vineri sau week-end, aici se munceşte din greu. Vara se urcă balastrul în pod ca să nu crape la îngheţurile de peste iarnă. Şi, tot după reţeta locală, acelaşi balastru se scoate primăvara la aerisit să nu mucegăiască. Şi, chiar dacă este sau nu este balastru, toată lumea munceşte. Aici n-am auzit să se fure. Din când în când, pentru fructe, se smulge cireşul cu totul. Şi doar fenomenele paranormale fac astfel încât, noaptea, obiectele să se deplasează singure. Totodată, nu-i adevărat că unii au sustras şaptezeci şi şapte de metri de cale ferată; pentru că gara e cam departe, ei au vrut doar să devieze trenul mai aproape sat.

Se munceşte, şi totuşi plata e cam subţire. Doar cei care se întorc de la muncă din Italia sau Spania sunt ceva mai norocoşi. Cu banii agonisiţi îşi permit cele mai bune cărămizi de chirpic. Pentru că ţara Leţcani este un tărîm ecologic, organic şi de-a dreptul feeric. Vilele de lut sunt, parcă, de turtă dulce. Trebuie doar să le fereşti să nu le mănânce vietăţile de pe lângă casă. Şi, că tot veni vorba, aici, după cum se ştie, vaca e două milioane, dar nu se merită pentru că mai pui două milioane şi-ţi iei o găină.

Dar cel mai mare avantaj, în ţara Leţcani, este acela că nu-ţi trebuie treceri de pietoni. Cârciumile se află şi de o parte şi de alta a drumului european.

Şi totuşi, aici, în ţara Leţcani, există şi unele probleme. Lipsa de spaţiu subteran, de exemplu, constituie şi acum o chestiune nerezolvată. Aşa că, atunci cînd se trag ţevile de gaz, acestea se conectează direct la cele de apă şi invers. Noroc de curent şi de telefon că umblă pe sus.

Şi ar mai fi o problemă. Oamenii sunt cam sensibili. Se învineţesc prea uşor. Când nu alunecă pe săpun, se albăstresc de la o simplă lovitură cu papucul. Zeci de martori constituie dovada că nu au fost loviţi cu scândura când au ieşit de la discotecă. „De unde scânduri, bre, că, anul acesta, iarna a fost cam lungă?”

Seara îmi aprind altă ţigară şi adorm în faţa televizorului tot aşteptînd emisiunea Viaţa Satului. Ţara Leţcani e o chestie colorată galben-pai, se află la treisprezece kilometri de Iaşi, are vreo două radare şi nu plouă.

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest