Husserl își începe meditațiile carteziene cu ideea că orice debutant în filosofie cunoaște meditațiile lui Descartes. Și opțiunea sa discursivă poate fi repede trecută în recuzita textului ca atare, ca o simplă oțiune retorică. Husserl subliniază astfel o idee care este atât de importantă și accesibilă, încât este la dispoziția oricărui debutant în filosofie.
Dar simpla sa opțiune discursivă acumulează semnificații incidente, care produc efecte colaterale de sens.
Astfel, în chiar lejeritatea cu care o spune, în chiar simplitatea cu care se poate spune așa ceva, transpar cel puțin două lucruri interesante, dincolo de expunerea ca atare.
În acest context, pare de la sine înțeles cel puțin faptul că există un debut în filosofie și că, mai mult decât atât, debutul în filosofie nu poate fi decât tranșant și semnificativ, de vreme ce poate produce substanța pentru un execițiu retoric. Transformativ, am putea spune, dacă am face apel la alte limbaje.
Apoi, revenind, ca de multe ori, la distribuția esoterică a autorității filosofării și filosofiei ca atare, trebuie să subliniez ideea că un anumit sens poate deveni decisiv într-atât încât el intră în genetica speculativă a oricărui debutant în filosofie. Lucrul cu filosofia comportă, astfel, etape, strategii, pierderi, câștiguri, autorități, limite. Un management al exercițiului speculativ însoțește chiar conceptul ca atare al filosofiei.
Aceste două efecte involuntare de sens, chiar deturnate pe o linie de interpretare care le poate fi cut totul străină în economia faptului de comunicare ca atare, fac totuși parte dintr-un anumit tip de înțelegere a proiectului și exercițiului filosofic. În acest mod de configurare a conceptului de filosofie, debutantul coboară mereu în gaura iepurelui și gestul său devine unul definitiv.
