Codrin Rotund

CodrinDinuVasiliu@gmail.com

Ziua 1.0. Lucruri Mărunte de-a valma

Dimineața vine ușor, ușor, dar devreme în Helsinki. Așteptând să se deschidă ziua și orașul cu totul, gândurile mă duc în această dimineață la cu totul altceva. Un gând straniu dar mereu prezent în preajma noastră este acela că, în lumea asta, toate sunt lucruri mărunte. Nu în sensul că faptele, obiectele, ființele și acțiunile au semnificații limitate. Dimpotrivă.

Ca într-o utopie lipsită de orice biopolitică, mă gândesc deodată că lumea întreagă poate fi feliată, îmbucătățită, mărunțită, desfăcută în lucruri mărunte, mărunte. E o imagine care poate speria, dar deocamdată, înainte de a o înțelege pe deplin, este o reprezentare care mă bucură. Cel puțin pentru că, așa cum am învățat dintr-un serial, lucrurile mărunte sunt lucruri cu care pot lucra. Cu lucrurile mărunte ne putem descurca. Se spunea în serialul acela, și nu am altă referință acum, că problemele mari se pot rezolva dacă pot fi împărțite în probleme mai mici.

În acest cotext, lumea îmi apare ca un imens creuzet în care lucrurile mărunte se amestecă și devin felii. Componente care pot recompune o imagine uitată, un sistem destructurat, o realitate mărunțită.

Dar, pe fundalul acestei reprezentări, apare și o problemă. Pentru că îmi dau seama că orice efort de deconstrucție poate avea și un efect colateral, de dispariție. Sunt lucruri și mărunțișuri pe care, odată ce le-am feliat, se consumă pentru totodeauna. Sau dispar pur și simplu.

Îmi dau seama, în deschiderea acestui sens, că, atunci când vine vorba despre deconstrucția lumii, trebuie să intervin cu exercițiul de deconstrucție astfel încât să las deschisă posibilitatea ca lumea să poată fi recompusă în datele sale esențiale.

Și practica morală își definește, astfel, doi versanți în acțiunile de deconstrucție și reconfigurare strategică. Unul dintre versanți ar fi în legătură cu sarcina de a aborda critic situațiile problematice și de a le deconstrui dezechilibrele cu o atenție permanentă pentru operaționalizarea problemei de ansamblu în sarcini distincte, care pot fi rezolvate. Iar celălalt versant ar fi acela al inteligenței sistemice, prin care putem să dăm șansă fiecărei realități să fie ceea ce este ea ca atare, în datele sale semnificative și constitutive.

#MunteleFinlanda #MunteleLetcani

Notă pe cartea

  • Caietul Finland of Mine. Finish Bullet, 2024, pagina 12